Istoria CCTV-ului (termenul corespondent in
limba romana este TVCI – televiziune cu circuit inchis) incepe la
mijlocul anilor 70, cand camerele imprumuta de la televiziune-TV (in
plina dezvoltare atunci) nu numai numele, ci si tehnologia. Camerele de supraveghere video
au fost construite in jurul unui dispozitiv acum invechit –“thermionic
valve” (un dispozitiv electronic format dintr-un sistem de electrozi
dispusi pe un recipient vidat de sticla). Principiul de functionare era
acesta: un tub de sticla vidata era bine fixat intr-o bobina magnetica
mare care scana cu ajutorul unei raze de electroni pentru a obtine
imaginea.
Imaginea inversata produsa de lentila se focaliza in
partea din fata a tubului care continea un strat chimic special,
protejat in spatele sticlei.
 |
| camera Vidicon |
|
In
termeni foarte simpli, acest strat chimic transforma imaginea intr-un
semnal electric de nivel scazut, care era apoi amplificat si procesat
intr-un semnal video ce putea fi expus.
Existau straturi chimice
variate pentru a obtine niveluri de sensibilitate diverse, astfel incat
cel mai frecvent folosit (tubul Vidicon) a fost utilizat pe scara larga
pentru imagini de uz general (de interior), iar alte tuburi cu straturi
chimice mai sensibile, ce obtineau imagini la un nivel redus de
iluminare, precum Newvicon, Chalnicon, Silicon - Vidicon, Ultricon,
Saticon, erau folosite mai ales in aer liber pentru aplicatii la lumina
foarte mica sau in conditii de lumina artificiala.
In timp ce o camera Vidicon obisnuita putea oferi imagini foarte bune, in conditii ideale, aceasta nu era lipsita de probleme.
In
afara de faptul ca erau grele si masive, iar bobinele de scanare erau
relativ mari, tuburile insele se uzau in timp (si in urma utilizarii)
astfel ca necesitau recalibrari regulate si inlocuiri ocazionale pentru a
mentine o imagine de buna calitate.
De
asemenea, anumite straturi chimice sufereau de diverse "efecte
secundare", cum ar fi "supraluminozitatea" imaginii (cand un punct de
lumina aparea foarte marit pe ecran), "coada de cometa" (cand un obiect
in miscare aparea ca o imagine cu dungi), si "imagine arsa" (cand o
camera fixa are o imagine inghetata a subiectului impregnata in stratul
chimic).
Cea mai veche tehnologie cu "cip de
siliciu" folosea MOS (oxid de metal semiconductor) pentru a produce
camere relativ mici si usoare, cu o performanta mai putin spectaculoasa,
de fapt, in timp ce cele mai multe camere cu tuburi puteau sustine
intre 400 - 600 linii de detaliu, rezolutia pe cele mai vechi camere cu
cip era doar in jur de 190 de linii.
Cam
in acelasi timp, producatorii experimentau cu doua chipuri noi, CID
(charge injection device.) si CCD 2(charged couple device); cel mai bun
s-a dovedit a fi CCD-ul. Inca de la inceput au fost doua tipuri de CCD:
IT (interline transfer) si FT (frame transfer), diferentele dintre ele
fiind subtile.
 |
| ccd |
Aproape toate camerele de
supraveghere CCTV moderne sunt acum construite in jurul CCD-ului, si
desi principiile de proiectare sunt in esenta acelasi ca si pentru
primele CCD-uri, nivelul de sofisticare si imbunatatirile cu rezultat
direct in performanta sunt incomparabile.
In
ultimii cincisprezece ani, camerele cu CCD au evoluat de la camere
alb/negru de calitate slaba (poate va aduceti aminte de camerele de
supraveghere alb/negru folosite la metroul bucurestean produse de
Tehnoton) si foarte putin sensibile la lumina, la camere de inalta
rezolutie si sensibilitate coloristica construite pe o singura placa de
circuite de 25 sau 30 de mm2; de la camere de exterior mari si grele
(denumite “tunuri”), la camere care nu depasesc 125 mm in lungime si
cantaresc zeci de grame.
In zilele noastre marii producatori de
echipamente CCTV (camere de supraveghere video, lentile, placi de
captura video, etc.) provin din zona ASIA : China, Taiwan ,Korea. Daca
in anii 90 Koreea era considerata un varf in industria CCTV, in ultimii
ani China a devenit cea mai mare producatoare si exportatoare de
echipamente CCTV.
SUA au ramas ca producatori in tehnologia CCTV
care sta la baza camerelor foarte sensibile la lumina scazuta sau cu
amplificare de vizualizare in intuneric.
 |
| dvr standalone |
|
In
ceea ce priveste inregistrarea, acum 25 de ani, aceasta se facea pe
inregistratoare cu casete video. Ulterior au aparut casetele VHS, apoi
casetele cu rezolutie inalta S-VHS, care au devenit standardul pentru
inregistrarea in format analog Time Lapse. Odata cu dezvoltarea
PC-urilor, batrana banda a fost inlocuita cu hard-discul digital, iar
inregistrarea se face cu ajutorul DVR-urilor
(inregistrator video digital) stand-alone (de sine-statatoare, cu
memorie incorporata), PC-based (construite pe structura PC) sau placa de captura (subansamblu ce este montat in PC).
In
ultimii ani, exista o competitie continua de obtinere a noi formate (de
exemplu MJPEG, MPEG4 mai nou H264) care sa ocupe cat mai putin spatiu
pe hard disk si sa ofere o calitate din ce in ce mai buna a imaginilor
mai ales in cazul celor cu miscare intensa surprinse de camerele de
supraveghere video.
accentcctv.com
